Franck Neel
Franck Neel a urmat studii de energie la Universitatea Rouen și a obținut o diplomă de inginer, iar apoi a urmat un master în inginerie mecanică la Universitatea Cranfield din Marea Britanie. Mai târziu, a obținut o diplomă în Management de la London Business School. Franck Albert Neel a lucrat 25 de ani pentru Grupul Engie. Astfel, și-a început cariera la Gaz de France în cadrul departamentului de inginerie timp de șapte ani și ulterior în cadrul celui de Marketing și Vânzări, ocupând diferite funcții în țări precum Franța, Republica Cehă, Ungaria, Olanda, Italia și Marea Britanie, înainte de a se alătura OMV Petrom. A fost numit membru al Directoratului OMV Petrom începând cu 1 iulie 2018.